Întrebări frecvente
1. Ce înseamnă o întreprindere socială?
În conformitate cu Legea 219/2015, statutul de întreprindere socială se recunoaște prin dobândirea unui atestat de întreprindere socială, iar persoanele juridice pot solicita acest certificat dacă, prin actele de înființare și funcționare, demonstrează respectarea criteriilor următoare:
• Acționează în scop social și/sau în interesul general al comunității;
• Alocă min. 90% din profitul realizat scopului social și rezervei statutare;
• Se obligă să transmită bunurile rămase în urma lichidării către una sau mai multe întreprinderi sociale;
• Aplică principiul echității sociale față de angajați, asigurând niveluri de salarizare echitabile, între care nu pot exista diferențe care să depășească raportul de 1 la 8. Atestatul de întreprindere socială care se acordă pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii, la solicitarea persoanelor juridice, pe baza actelor de înființare și funcționare.
Atestatul este eliberat de către AJOFM, prin compartimentul pentru economie socială, iar procesul de emitere durează max. 30 zile.
2. Până la ce vârstă se poate înscrie?
Pot înscrie persoane care se află la vârstă de muncă (18-64 ani).
3. Ce procent de prezență este necesar pentru a putea susține examenul și a obține diploma?
Este necesar un procent de prezență de cel puțin 75%.
4. Câte ore de teorie și câte de practică vor fi în cadrul cursului?
Cursul constă în 60 de ore teoretice și 120 de ore practice.
5. Cu câte ore de muncă trebuie angajați lucrătorii?
Este necesar încheierea contractelor de muncă de minimum 4 ore.
6. Pentru înscrierea la curs este necesară diploma de bacalaureat sau este suficientă o diplomă care atestă finalizarea a 12 clase?
Pentru participarea la curs este suficientă o diplomă care atestă finalizarea a 12 clase.
7. Activitatea poate fi desfășurată doar în mediul urban?
Da, sediul companiei, precum și activitatea acesteia trebuie să fie în zona urbană, în regiunile Nord-Vest sau Centru.
8. Angajații pot fi din orice zonă?
Domiciliul angajaților trebuie să fie în regiunile Nord-Vest sau Centru.
9. Poate fi folosită întreaga sumă a finanțării pentru salarii?
Din suma finanțării, cel mult 216.000 lei pot fi folosiți pentru costurile salariale ale angajaților.
10. Care cunt cheltuielile eligibile?
Cheltuielile eligibile sunt următoarele:
• Cheltuieli salariale;
• Venituri asimilate salariilor pentru experții proprii/ cooptați;
• Contribuții sociale aferente cheltuielilor salariale şi cheltuielilor asimilate acestora (contribuții angajați şi angajatori);
• Cheltuieli cu deplasarea personalului întreprinderilor sprijinite: cheltuieli pentru cazare, cheltuieli cu diurna personalului propriu; cheltuieli pentru transportul persoanelor. (inclusiv transportul efectuat cu mijloacele de transport în comun sau taxi, gară, autogară sau port și locul delegării ori locul de cazare, precum și transportul efectuat pe distanța dintre locul de cazare și locul delegării);
• taxe și asigurări de călătorie și asigurări medicale aferente deplasării;
• Cheltuieli aferente diverselor achiziții de servicii specializate, pentru care beneficiarul ajutorului de minimis nu are expertiza necesară;
• Cheltuieli cu achiziția de active fixe corporale (altele decât terenuri și imobile), obiecte de inventar, materii prime și materiale, inclusiv materiale consumabile, alte cheltuieli pentru investiții necesare funcționării întreprinderilor;
• Cheltuieli cu închirierea de sedii (inclusiv depozite), spații pentru desfășurarea diverselor activități ale întreprinderii, echipamente, vehicule, diverse bunuri;
• Cheltuieli de leasing fără achiziție (leasing operațional) aferente funcționării întreprinderilor (rate de leasing operațional plătite de întreprindere pentru: echipamente, vehicule, diverse bunuri mobile și imobile);
• Utilități aferente funcționării întreprinderilor;
• Servicii de administrare a clădirilor aferente funcționării întreprinderilor;
• Servicii de întreținere şi reparare de echipamente şi mijloace de transport aferente funcționării întreprinderilor
• Arhivare de documente aferente funcționării întreprinderilor;
• Amortizare de active aferente funcționării întreprinderilor;
• Cheltuieli financiare şi juridice (notariale);
• Conectare la reţele informatice;
• Cheltuieli de informare şi publicitate;
• Alte cheltuieli aferente funcționării întreprinderilor;
• Prelucrare de date;
• Întreţinere, actualizare şi dezvoltare de aplicaţii informatice;
• Achiziţionare de publicaţii, cărţi, reviste de specialitate relevante pentru operaţiune, în format tipărit şi/sau electronic;
• Concesiuni, brevete, licenţe, mărci comerciale, drepturi şi active similare;
• Cheltuielile aferente garanțiilor oferite de bănci sau alte instituții financiare.
11. Ce se întâmplă dacă întreprinderea nu menține statutul de întreprindere socială?
În cazul în care întreprinderea nu își menține angajamentele asumate pe o perioadă de maximum 4 luni, începând cu luna a 5-a de la finalizarea Etapei I, se vor aplica corecții financiare, sume care se deduc din valoarea totală a ajutorului de minimis:
25% din valoarea ajutorului financiar acordat aferent PA pentru o întârziere de maximum 1 lună;
50% pentru o întârziere de maximum 2 luni;
75% pentru o întârziere de maximum 3 luni;
100% pentru o întârziere de maximum 4 luni.
Dacă după 8 luni de la finalizarea Etapei I o întreprindere socială nu obține atestatul, contractul de subvenție se reziliază și se recuperează toate sumele plătite către întreprinderea socială.
12. Ce înseamnă o întreprindere verde?
O întreprindere verde este o afacere care funcționează într-un mod sustenabil, minimizând impactul negativ asupra mediului și promovând practici ecologice. Aceasta poate include:
Utilizarea eficientă a resurselor – reducerea consumului de apă, energie și materii prime.
Energie regenerabilă – folosirea energiei solare, eoliene sau a altor surse verzi.
Management sustenabil al deșeurilor – reciclare, reutilizare și reducerea deșeurilor generate.
Produse și servicii ecologice – fabricarea sau comercializarea unor produse biodegradabile, reciclabile sau cu un impact redus asupra mediului.
Responsabilitate socială – respectarea normelor etice și sociale, inclusiv sprijinirea comunității locale și asigurarea unor condiții de muncă echitabile.
03.02.2025
